Narcisistul: 8 carcateristici

Mulți văd în iubirea de sine ceva negativ. Eu nu sunt de acord. Însuși Iisus spune: ”Iubește… ca pe tine însuți”. Însă când iubirea de sine devine obsesivă, ea se transformă în narcisism, iar atunci când devine patologică se transformă în egocentrism. De-a lungul timpului, am tot studiat felul în care se raportează oamenii la ei înșiși, la existență, la semenii lor, la Dumnezeu, la sociatate și am reușit să definesc natura omului narcisit. Cel puțin pentru mine. În acest articol voi expune 8 carcateristici esențiale.

Tulburarea de personalitate narcisică cauzează multe probleme în toate aspectele vieții unei persoane. Ea afectează toate aspectele vieții: job-ul, școala, relațiile (cu sine, cu cei din jur și cu Dumnezeu). Atunci când se agravează, poate duce la depresie sau/și la adicții. Narcisistul este nefericit pentru care nu primește acel tratament pe care el consideră că îl merită.

Relațiile lui sunt, de obicei goale și deconcertante. Realitatea lui nu se ridică la convingerile personale despre ceea ce vede în el însuși. Este greu pentru narcisist să accepte faptul că lumea nu se învârte doar în jurul lor. Poți detecta un narcisist, destul de repede, atunci când începi să observi că încearcă mereu să atragă atenția asupra sa, ori prin extravaganță, ori prin delăsare, ori, mai nou, prin multitudinea de selfie-uri.

1. Exagerează

Narcisistul va spune întotdeuna că el este number one în tot ceea ce face: că el a adus dezvoltarea personală în România, că e cel mai tare scriitor, că e cel mai bun bussines-man, pe când realitatea este că el a fost rareori vreodată în postura de a face ceva de genul. El va hiperboliza orice eveniment de viața sa ca să arate că a fost vedeta spectacolului. Și, atunci când el împărtășește realizările sale, din nou și din nou,  ele devin de fapt, o realitate a vieții lui. El chiar ajunge să creadă că a realizat de toate lucrurile pe care le împărtășește cu ceilalți.

Dacă cineva te tratează rău, doar amintește-ți că este ceva în neregulă cu el, nu cu tine . Oamenii fericiți nu acționează pentru a face alte ființe umane să sufere.

2. Este un maestru al manipulării

Narcisistul se va folosi de slăbiciunea ta pentru a se asigura că acestea obține ceea ce dorește. Majoritatea speakerilor motivaționali fac acest lucru. Ei se vor folosi de punctele slabe pentru a adăuga mai multă putere la personalitatea lor. Dacă fac o favoare, asigură-te că nu ți-ai vândut sufletul diavolului, pentru că va veni din nou să te bântuie. Cel puțin e-mailul tău. Mai nou, toate formele de marketing îi ajută pe narcisiști să se promoveze. Cu cât un astfel de om este mai prezent în zona publică (on-line sau off-line) cu atât el suferă de această tulburare.

3. Nu recunoaște și nici nu acceptă ceea ce tu simți

Singurul lucru care contează pentru narcisit este modul în care el se simte. Narcisistul va folosi toate metodele pentru de a demola emoțiile care îl fac să fie demn. O persoană care suferă de narcisism este preocupată doar de modul în care se simte. Emoțiile ei nu sunt generate de gânduri, așa cum este firesc, ci de nevoi și dorințe.


8-caracteristici-ale-narcisistului

4. Este arogant


Narcisistul nu va recunoaște niciodată că a greșit. El se consideră zeu și are impresia că totul i se cuvine. El se laudă cu realizările lui (de cele mai multe ori ficitive)  și vor călca pe cadavre pentru a obține ceea ce-și dorește. Narcisistul nu-și permite aibă o busolă morală rațională. El insensibil la sentimentele altora și nu maifestă nici un pic de empatie.

5. Face tot posibilul să fie în centrul atenției

Narcisistul trebuie să fie în centrul atenției. Altfel nu s-ar simți împlinit. În cazul în care atenția celorlalți nu mai este îndreptată spre el, își va căuta un alt grup sau alte persoane care să-l adore și să-l admire. Narcisistul nu poate păstra relații  mult timp, deoarece nimeni nu îl poate ține pe un piedestal de aur. Are dificultăți în menținerea atenției asupra unui obiectiv și își pierd interesul foarte repede. Foarte mulți promoteri ai dezvoltării personale sunt în această postură: oscilează dintr-un domeniu în altul, le amestecă, doar ca să poată atrage atenția asupra lor.

6. Profită de ceilalți

Naricisiștii profită de orice situație și pe orice persoane pentru a se potrivi nevoilor lor. Acest lucru înseamnă că vor călca pe cadavre pentru a crea situații care să convină nivelului lor emoțional. Narcisiștii par să aibă încredere în sine și se pare că stima de sine este ridicată, însă totul este o fațadă. Ei sunt lipsiți de valoare de sine, dar compensează prin folosirea altora pentru interesul lor. Cei care se folosesc de așa-zișii facilitatori sau se folosesc de voluntari pentru a atinge interese personale (de imagine sau financiare) fac parte din categoria persoanelor care suferă de tulburări de personalitate narcisică.

7. Se lasă consumat de invide

Narcisiștii nu pot accepta faptul că poate exista cineva care are expertiză pe un anumit domeniu, în afara lor. Atunci când cineva are mai mult succes sau este mai popular, ei nu sunt doar invidioși. Duc invidia la un alt nivel, chiar dacă nu arată. Ajung să sufere  de depresie severă și frustrare. Și sunt mereu furioși pe ceva sau pe cineva. Ei sunt invidioși pe orice persoană care nu-și contrează atenția asupra lor.

8. Se crede superior celorlalți

Tulburarea de personalitate narcisica este o problemă de sănătate mintală. Narcisiștii nu se dezvoltă. Ei sunt incapabili mental de a vedea lumea ca toți ceilalți. Ei cred că sunt deasupra oricui. Atitudinea lor este grandios este copleșitoare. Când ceva nu merge bine, este din cauza altcuiva. Nu există nici o modalitate de a raționaliza comportamentul lor. Interesant este faptul că majoritatea oamenilor populari suferă de această tulburare.

Una din condițiile principale pentru realizarea iubirii este depășirea narcisismului cuiva. Orientarea narcisistă crează o experiență reală numai pentru narcisist, în timp ce fenomenele din lumea exterioară nu au nici o relevanță, ci fiind doar utile sau periculoase. Polul opus este obiectivismul –  facultatea de a vedea oamenii, situațiile și lucrurile așa cum sunt. Un obictivist este capabil să separe imaginea de ansamblu, a realității, de imaginea care este formată de dorințe și temeri.~ Erich Fromm* – Arta de a iubi

Nu este pe deplin înțeles modul în care o persoană devine un narcisistă, dar fiecare persoană care suferă de această tulburare nu are elemente comune de fundal, cu altă persoană de acest fel. Această tulburare de personalitate poate fi diagnosticată încă de la pubertate și anii copilăriei. De obicei, atunci când un părinte răsfață sau critică excesiv în anii copilăriei. Sau atunci când persoana provine dintr-o familie destrămată sau a fost forțată să se bazeze doar pe ea însăși.

Aceste persoane au substituit lipsa de iubire și de sprijin din partea unui părinte sau a rudelor, prin supra-evaluarea propriei lor valori. Tulburarea de personalitate narcisică pare să afecteze mai mulți bărbați decât femei. Este important să se recunoască granițele dintre respectul și încrederea în sine și cea a unei tulburări de personalitate narcisistă. Uneori liniile par să se suprapună. Semnele de mai sus sunt doar câteva din multele care diferențiază un narcisist de o persoană care are încredere în sine.

  *Erich Fromm – exponent al psihologiei sociale germane, psihanalist , sociolog , umanist, filosof, neo-freudist.

logo mircea site

Jurnalul celor 9 Fericiri

Fiecare om visează, la un moment dat, la o comoară a lui. Și e firesc. Iar această țară este asemenea unui cufăr vechi, uitat în negura timpului, ce ascunde comori inimaginabile. Câți știu de ele? Una din aceste comori, prăfuite de vreme, atunci când este scoasă la lumină, transformă viața într-un mod minunat. Dar cine are acces la acea comoară?

Sunt creștin în România și mă socotesc a fi unul dintre fericiții moștenitori ai spiritualității propovăduită pe aceste meleaguri, de Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Apostol Filip. Această spiritualitate nu ne-a fost predicată cu sabia, dar a fost apărată, cu viața de către sfinți martiri. După schismele din creștinism, am fost singura națiune care am reușit, încă de la început, conviețuirea frățească a mai multor credințe. Și am fost una dintre puținele națiuni care nu au avut parte de sângeroasele cruciade care au zdruncinat spiritualitatea creștină. Și dacă astăzi, în Occident, Dumnezeu a a fost asasinat, iar un creștin practicant este un soi de gică-contra al curentului spiritual, în România încă putem păși fericiți pe Calea lui Hristos.

Eu zic că e bine. Românii se laudă cu… drepta credință. Românii se laudă cu credința din suflet, se închină în biserici cu turle de aur ce domină orizonturile. Religia se predă în școli. Bisericile sunt implicate în actul politic și social.

Dar… parcă ceva lipsește. Oricât de optimist și constructiv aș fi, nu pot să nu observ corupția care a necrezat societatea românească la toate nivelele; nu pot închide ochii la nefericirea și disperarea din jur; nu pot ignora faptul că bisericile sunt tot mai goale și mai lipsite de tineri, oricât de mult s-ar amăgi unii; nu pot ignora realitatea că cei mai mulți oameni – atașați afectiv de religie – sunt din ce în ce mai săraci și mai îndatorați; nu pot să nu observ cum familiile se destramă, într-o lume străină, plină de amăgire și deșertăciune.

Ah, dacă românii ar ști taina comorii, dacă ar ști unde e cheia…

Iisus Hristos a spus: ”Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” Iar în altă parte: ”Cuvântul Tău este adevărul.” Care este Sfânta Taină? Care este cheia comorii? Iisus a spus despre Sine: ”Eu sunt Calea: Adevărul și Viața!” Deci Adevărul nu este o idee, ci o Persoană: Iisus Hristos. În această postură, Iisus Hristos nu mai este un guru, nu mai este un inițiat sau un evoluat spiritual, ci este mai mult decât atât. Însă despre acest lucru nu poți afla decât într-un singur loc: Biblia sau Dumnezeiasca Scriptură (cum îi spunea Pr Arsenie Boca).

De ce ar fi Biblia comoara de care toți românii ar avea nevoie? Pentru că studiul ei a fost dintotdeauna o fericită osteneală peantru a descoperi pe Acela care știe totul despre Viață, Iubire, Libertate, Fericire, Pace, Rezonanță și Atracție.

Jurnalul celor 9 Fericiri

Jurnalul celor 9 Fericiri

În momentul când am scris cartea Jurnalul celor 9 Fericiri, am avut posibilitatea să abordez fericirea din mai multe perspective, ca să ajung la aceeași concluzie: psihanaliză, spiritualitate orientală, teosofie, new age, cabbalism etc. Am ales două: psihologia pozitivă aplicată și spiritulitatea creștină practică. Urcând spre izvoarele gândirii creștine, am cercetat înțelepciunea descoperită în Dumnezeiasca Scriptură, la sfinții apostoli și primele generații de creștini. Am preferat să citez Scripturile pentru că aici este Adevărul Creatorului. Fiecare capitol al cărții are la bază studii aprofundate de spiritulitate creștină practică, dar și teologie. De aceea, abordarea ei este facilă pentru toși creștinii, indiferent de confesiune. Am apelat și la alte cărți care poartă amprenta geniului românesc.

Urmărind descoperirea Unei Persoane, Jurnalul celor 9 Fericiri nu ar fi un Jurnal fără exemplificarea vieților acelora care s-au întâlnit personal cu Adevărul.

Jurnalul celor 9 Fericiri este o carte document care-și conduce cititorul de-a lungul istoriei gândirii umane, începând cu Epoca de Aur a civilizației omenești (sec I e.n.) și terminând cu conceptul de dezvoltare personală specific secolului XXI și cu practicile și crezurile creștine românești, de astăzi. Este o carte construită pentru a fi ușor de parcurs, pe alocuri lăsându-te pe gânduri. Cartea răscolește trecutul uitat al gândirii creștine și pune totul față în față cu Biblia, de unde au fost extrase  taine incredibil de simple, cuvinte și fapte ancestrale, dar foarte actuale.

Ferice de citiorii care sunt hotărâți să descopere tainele Creatorului!

logo mircea site

 

Atitudinea specifică omului fericit

Nu toți oamenii care susțin că sunt fericiți sunt cu adevărat fericiți. Mulți se folosesc de masca fericirii sau a pozitivismului pentru a atrage fani și cumpărători. De cele mai multe ori, oamenii fericiți sunt discreți, însă există și persoane cu abilități de lider, există oameni care militează pentru cultivarea fericirii la nivel social, pentru manifestarea ei într-un mod autentic. Iar aceste persoane devin, la un moment dat, brand-uri. De aceea, un astfel de om are nevoie de o imagine specifică. E adevărat, această imagine poate fi contrafăcută și cunosc destui lideri nefericiți care pozează în fericiți, însă există și o mulțime de oameni fericiți care nu știu să-și manifeste fericirea pentru a avea impact. Atitudinea specifică unui om fericit cuprinde 9 elemente. Cel puțin, atâtea am descoperit eu.

1. Fii un bun ascultător

Chiar dacă simți nevoia să exprimi aspectele minunate ale unei vieți fericite, nu poți transmite aceste principii ca pe niște directive. Este necesar să cunoști destul de bine omul căruia i te adresezi. Foarte mulți speakeri vin cu soluții universal valabile, mesajul lor este logic, este interesant și convingător, dar ei nu cunosc nevoile interlocutorilor. Iar această necunoaștere vine din incapacitatea lor de a asculta. Da, ei pot fi foarte buni speakeri, însă un foarte bun speaker a fost și Hitler.

Un om fericit împarte fericire. Iar fericirea este ceva personal, intim care nu se oferă în masă.

Majoritatea speakerilor, trainerilor și diverșii guru, ce au umplut piața dezvoltării personale în ultimii ani, nu apreciază deloc nevoia de autonomie a semenilor lor. De aceea își aleg adepți slabi, fără valori morale, fără motivație. Ei sunt atât de concentrați pe succesul personal și pe impactul ce și-l doresc a-l avea asupra oamenilor, încât nu au nici energia și nici bunăvoința de a observa și de a asculta. Cei mai mulți dintre acești promotori se raportează foarte rigid la existență și la nevoile oamenilor,  umplu mailurile cu tot soiul de articole, cele mai multe fiind complet inutile pentru dezvoltarea cuiva și dovedesc, prin atitudinea lor, că nu știu nimic despre diversitatea naturii umane.

Pentru un om fericit, aspectul relațional este esențial în menținerea unei atmosfere echilibrate și echilibrabte, fără a fi intruziv.

2. Cea mai bună formă de educație este exemplul

A fi un o fericit nu înseamnă a arăta tuturor cât ești de simpatic sau cât ești de îngăduitor.

Mulți guru sunt chiar simpatici și încearcă să fie pe placul tuturor pentru a atrage cât mai mulți adepți. Un om fericit este un om blând, iar blândețea înseamnă autoritate, înseamnă noblețe, înseamnă curaj. Am urmărit evoluția multor promotori ai conceptului de dezvoltare personală, în ultimii 10 ani. Cei mai mulți au avut o ascensiune fulminantă și au câștigat enorm ca imagine și financiar. Însă, în ultmii 3 ani mare parte dintre ei au început să o ia la vale vertiginos. De ce? Pentru că vorbesc din cărți. Ei nu aplică nici măcar 10% din tehnicile ce le vând exorbitant de scump. Pe când alții, mai puțin cunoscuți, chiar dacă nu vorbesc pe placul mulțimii și nu au acel succes exploziv li s-a dus vestea că sunt oameni corecți. Iar ideile lor au corespondent în realitate.

Foarte puțini dezvoltatori recunosc că ideile ce le promovează sunt preluate. Majoritatea susțin că sunt autentici și realizezi falsitatea lor atunci când îi pui în postura de a aplica ceea ce propovăduiesc.

3.  Implică-te

Un om fericit nu se izolează într-un turn de fildeș: într-o mânăstire sau într-un vârf de munte. El este în mijlocul oamenilor, se implică și-i susține de fiecare dată când este nevoie.

Foarte mulți guru se izolează în spatele unor idei, vin în fața oamenilor încojurați de o aură de superioritate care îi ține la distanță pe oamenii demni, dar îi atrage foarte puternic pe oamenii obedienți, lipsiți de coloană vretebrală. Foarte mulți dintre aceștia se folosesc de principii preluate din coaching și din NLP – care susțin detașarea – tocmai pentru a fi doar vânzători de idei, fără nici un pic de emoție.  Deși energia şi entuziasmul sunt molipsitoare, ele sunt folosite doar pentru impact și pentru a atrage acei oameni nevolnici.

Un om fericit emană entuziasm, el este entuziasm.  El oferă și primește. El nu vinde idei, ci aplică ideile în viața sa, demonstrând că ceea ce el trăiește nu este o iluzie. Da, e riscant, dar în egală măsură este și constructiv. Asfel, un om fericit câştigă admirația celor din jur  în mod natural, pentru că este deschis şi perseverent.

4.  Dă sens ideilor tale

Foarte mulți speakeri vorbesc despre fericire. Însă puțini sunt capabili să explice care este direcția spre care se îndreaptă un om fericit, care este sensul vieții unui om fericit. Ei nu-și cunosc propriul rost și nici menirea. E adevărat, ei și-au fixat un scop: acela de a avea cât mai mulți adepți și de a găsi cât mai multe tehnici de a face o separare între oameni și banii lor. Însă atunci când vine vorba de fericire, oamenii vor să știe de ce aleg un anume drum. Din păcate puțini știu să explice acest aspect. De aceea inventează denumiri de tehnici noi și revoluționare, deși unele sunt destul de vechi și și-au dovedit ineficiența de-a lungul timpului.

Un om fericit are idei şi convingeri clare și este capabil să facă trimiteri către alte domenii, care nu ţin neapărat de specificul fericirii sau al maturizării spirituale.atitudinea-specifica-omului-fericit

5.  Fii solidar

Un om fericit este un solidar, prin excelență. Este empatic și se raportează corect la sine și la oameni, de aceea poate accepta modalități diferite de acțiune și este capabil să colaboreze cu cei din jur. El știe că nu are niciodată nimic de pierdut și, din acest motiv, este capabil să suțină orice idee constructivă, chiar dacă nu vine de la el. El oferă valoare și plus-valoare.

6.  Fii demn

Majoritatea speakerilor sunt charismatici. Însă, cu noile tehnici de dezvoltare personală, se pare că și charisma se poate mima.

Un om fericit este charismatic, pentru că fericirea îi conferă această charismă.  El nu are nevoie să folosească foarte multe cuvinte, pentru că încrederea ce o emană îl ajută să exprime exact ceea ce dorește să exprime. Atunci când ai încredere în tine știi exact care sunt punctele tale forte și care sunt sensibilitățile tale. Știi exact unde te afli pe scala valorilor și ai capacitatea să te raportezi cu obiectivitate la realitate şi să ai suficientă încredere în sine, astfel încât să nu simți nevoia să-ți demonstrezi superioritatea. Un om fericit nu ia lucrurile personal şi recunoaște atunci când greșește. Adesea, experienţa face diferenţa.

Majoritatea promotorilor de dezvoltare personală simt nevoia să impresioneze şi să încerce să iasă în faţă pentru a se impune. Un om fericit este flexibil și modest, pentru că el își cunoaște valoarea și nu are nevoie de admirația celor din jur.

7. Fii atent la tonalitatea vocii

Tonul vocii spune mult mai mult, despre ideea pe care încerci să o transmiți, decât cuvintele. De aceea este esențial să cunoști exact ce tonalitate să folosești pentru a transmite exact mesajul pe care vrei să îl transmiți. Tonul vocii este semnătura personalității tale, de aceea este esenţial să o îmbunătăţeşti. Notele grave au cel mai mare impact, pentru că sunt asociate cu forţa şi cu autoritatea, deci este indicat să le foloseşti în detrimentul notelor nazale, care se pierd în cutia toracică și de cele mai multe ori irită pe cei care te ascultă. De asemenea, dacă te concentrezi pe notele grave, nu există riscul să îţi scape notele înalte atunci când apare stresul. Și în afară de asta tonalitatea gravă calmează: te calmează și pe tine și pe interlocutori.

8. Învaţă retorică

Mulți oameni văd inutil aspectul vorbitului în public. Iar această desconsiderare este dată de frică, pentru că frica de a vorbi în public este a doua mare frică după frica de moarte. De aceea, un om fericit și-a educat această frică și posedă curajul de a vorbi în public. De aceea, arta discursului face parte din arsenalul omului fericit. Dacă nu te-a învăţat nimeni cum să îţi exprimi ideile într-un mod adecvat, învaţă retorică şi vei vedea că o să ai rezultate pe care nu le-ai putea bănui. De exemplu, repetând o sintagmă de mai multe ori în cadrul unui discurs, ea se va înscrie cu singuranţă în creierele şi spiritele celor care te ascultă. La fel şi folosind anumite metafore, care vor transforma discursul tău în unul vizual, mai convingător.

9. Evită limbajul de lemn

De 10 ani încoace, la majoritatea speakerilor români văd exact același tip de limbaj, același tip de mesaj. El a prins foarte bine atunci când a intrat conceptul de dezvoltare personală în România, începând cu 2006, însă, de vreo 3 ani, acest tip de limbaj nu mai atrage sub nici o fotmă. De ce? Pentru că majoritatea propotorilor români copie anumite idei, care au stat la baza constructivismului occidental. Însă aceste idei nu funcționează într-o cultură în care improvizația,  inovația și adaptabilitatea sunt un mod de a fi.

Dacă anumite mesaje au funcționat și funcționează în dreptul gândirii corporatiste, mesajele fericirii nu funcționează așa. Un business coach nu va putea niciodată să fie convingător în privința psihologiei pozitive aplicate pentru că tehnicile de business nu se aplică în dreptul maturizării spirituale. Există câțiva speakeri români care au făcut greșeala asta și continuă să o facă, iar evoluția lor este descendentă. Acest tip de limbaj nu mai produce niciun efect, iar consumatorii de dezvoltare personală îi ascultă pe acești indivizi, doar pentru că li se duce vestea că-s buni în ceea ce fac. Majoritatea celor care ascultă doar mimează că ascultă. Ei vin la acest de evenimente pentru a cunoaște alți oameni și a crea legături.

Un om fericit, atunci când își prezintă ideile, el de fapt cultivă diferenţa şi creează un stil propriu de prezentare a filosofiei sale.

 

Dincolo de depresie

Find unul dintre cei aproximativ un miliard de oameni care s-a confruntat cu depresia, într-o măsură mai mare sau mai mică, pot spune că știu destul de multe despre depresie, dincolo de mituri. Dacă în epoca victoriană și post-victoriană această boală era văzută mai mult ca un moft, acum, în post-modernism, face ravagii. În întreaga lume în jur de 500 de milioane de oameni sunt diagnosticaţi cu depresie, în timp ce și mai mulți suferă în tăcere, fără să ştie ce se întâmplă cu ei, sau fără să accepte realitatea şi să ceară ajutor. Din acest motiv, depresia nu este observabilă.

Astfel, foarte puțini oameni au acces la ajutor specializat.

Ceea ce nu știe majoritatea oamenilor este faptul că depresia nu este o simplă stare proastă, peste care cineva poate trece, cu un mic efort de voinţă, ci o boală cu care este nevoit să lupte şi pe care este necesar să o trateze corect. Mie mi-a luat 16 ani să ies din această stare, în ciuda faptului că am avut o viață activă, am călătorit foarte mult, am creat…

Interesant este faptul că majoritatea oamenilor prosperi, cu o viață aparent împlinită, suferă de depresie. Ei știu că au totul, dar în ciuda acestui lucru nu se simt bine, au impresia că viaţa lor nu are sens. Pentru că aşa se manifestă de fapt boala, indiferent cât de bogat sau celebru este cel care suferă de această afecţiune. Atunci însă, când îți descoperi rostul și menirea, lucrurile se schimbă.

Cum se manifestă depresia?

Cei care suferă de depresie se simt foarte obosiţi, greoi, le pare imposibil să ducă la capăt chiar şi cele mai banale acţiuni, cum ar fi urcatul unor scări sau aranjarea patului. Alţii vorbesc despre lipsa oricăror emoţii, de „goliciune” interioară şi de muncă „pe pilot automat”, dar şi de senzaţia unei „apăsări pe piept”. La mine s-a manifestat printr-o letargie continuă, dependență psihologică, incapacitatea de a atinge obiective. Faptul că am reușit să public cartea Jurnalul celor 9 Fericiri, este un semn că am depășit acest stadiu. Apoi această carte a dat tonul unui nou început care continuă și astăzi.

Persoanele predispuse la depresie

Unele persoane au o predispoziţie spre această boală şi ele pot fi recunoscute destul de uşor. Desigur, nu este obligatoriu ca toate aceste persoane să devină depresive, aşa cum boala se poate manifesta şi la persoane care nu îndeplinesc criteriile. Potrivit psihologilor, printre persoanele cel mai expuse la această tulburare se numără persoanele care sunt stigmatizate, discriminate, izolate, cei care au fost supuși la diferite traume.

O altă categorie cu risc mare de depresie este cea a persoanelor creative. Făcând parte din această categorie de persoane, pot spune că m-am confruntat cu depresia și de pe această poziție. Mulţi scriitori celebri au suferit de depresie: Charles Dickens, Tennessee Williams, Eugene O’Neil, Ernest Hemingway, Lev Tolstoi,Virginia Woolf, Sylvia Plath sunt doar câteva exemple.

Sunt o persoană sensibilă şi văd viaţa într-un mod original, unic și greu de înţeles pentru cei din jur. Dar nu este vorba doar de asta. M-am confruntat deseori cu respingere din partea celorlalți, nu am fost susţinut și nici acum nu sunt, m-am simțit singur, izolat şi nu am primit ajutorul şi încurajarea de care aș fi avut nevoie pentru educaţie şi carieră, deoarece arta nu este o alegere banală, la fel ca alte meserii. Din păcate, foarte puține persoane sunt conștiente de acest aspect.

De asemenea,  fiind o persoană introvertită, sunt mult mai expus acestui risc de depresie. În plus, perfecţionismul este o altă trăsătură de personalitate care presupune un risc mai mare de depresie şi anxietate. Chiar dacă nu am fost și nu sunt o persoană perfecționistă, anumite elemente ale perfecționismului se regăsesc în ceea ce fac.

Depresia se manifesta prin pierderea interesului fata de activitatile cotidiene, prezenta sentimentelor de disperare sau tristețe, asociate cu oboseală, dezinteres, retragere în sine, descurajare și fixare asupra acelorași idei. Ca o glumă, faptul că acum sunt concentrat pe ideea de fericire, ar putea fi un semn al depresiei 🙂dincolo-de-depresie

Depresia și Spiritualitatea

Pentru că am activat 6 ani într-o instituție cu caracter spiritual și sunt atras de spiritualitate de la vârsta de 16 ani, pot spune că sunt familiarizat cu fenomenul. Persoanele spirituale se împart în două categorii: credincioase și religioase.

Persoanele credincioase sunt extrem de rare, și nu se remarcă în mulțime. Spiritualitatea lor se bazează pe încrederea în sine, pe încrederea în Dumnezeu și pe încrederea în valoarea intrisecă a omului.

Persoanele religioase sunt persoanele care se agață de forma și de aparența spirituală, ele necunoscând în profuzime modul în care Dumnezeu acționează în Univers și în viața lor. Spiritualitatea lor este ritualistă, bazată pe ceremonii, rutină, tehnici spirituale (meditația, rugăciunea ritualistă, mantre, sutre șamd) și spectacol religios. Aceste persoane, în mare parte, sunt depresive și se agață de fenomenul spiritual, în speranța că vor găsi o rezolvare. Aceste aspecte nu sunt valabile doar în dreptul creștinismului, ci în toate religiile și manifestările spirituale.

Din punctul meu de vedere, depresia are drept cauză lipsa unei maturități spirituale, lipsa unei educații spirituale și este accentuată de traumele personale, sociale, economice, relaționale cu care se confruntă persoana în cauză. În cazul meu, depresia a survenit în jurul vârstei de 14-15 ani, când am descoperit că realitatea nu este așa cum o percepeam eu, apoi s-a instalat în urma unor traume de ordin familial. Deși la 37 de ani am descoperit că eu am fost fericit în toată această perioadă, până la 30 de ani – în ciuda faptului că aveam o educație spirituală – depresia s-a manifestat destul de acut. La 30 de ani, în urma unei revelații, dar și a unei conștientizări cu privire la cine sunt, s-a încheiat dominația depresiei în viața mea.

Cauzele spirituale care stau la baza depresiei

– Persoana afectată refuză angajamentul față de valorile spirituale sau se atașează de ele în mod fanatic

– Persoana afectată are de rezolvat un conflict interior în ceea ce privește raportul dintre valorile spirituale și cele cotidiene, care, de cele mai multe ori se exclud reciproc. Astfel alege acele forme de spiritualitate care să nu fie în conflict cu valorile promovate la nivel social.

– Persoana afectată este consumată de teama de respingere din partea societății, dacă alege să urmeze niște principii ce nu rezonează cu cele sociale.

– Persoana afectată își creeaza o personalitate spirituală falsă, populistă și nu vrea să conștientizeze valoarea pe care Dumnezeu i-o dă. Astfel își crează o mască pozitivă, cu tentă spirituală, mințindu-se pe sine și face tot posibilul să se detașeze de realitatea obiectivă.

– Persoana afectată nutrește furie față de ideea că nu are dreptul de a-și împlini nevoile. Astfel se revoltă împotriva oricărei idei constructive, atașându-se de iluzii spirituale, care încurajează egocentrismul și ego-ul supraevaluat.

– Persoana afectată nu mai speră, chiar dacă pozează într-o persoană optimistă. Ea se concentrează pe aspectele negative ale trecutului.

– Persoana afectată nu dorește vindecarea și pozează într-o persoană evoluată spiritual (neacceptând nici o idee cu caracter spiritual, considerându-se saturată)

– Persoana afectată nu dorește vindecarea și pozează într-o persoană involuată spiritual (neacceptând metode care ar ajuta-o în mod constructiv, în schimb se atașează obedient și acefal de persoane considerate evoluate sau de manifestări spirituale lipsite de fond)

Fiind o persoană care a trecut prin depresie sunt foarte ferm când spun că nimeni (nici măcar medicația) nu poate scoate o persoană din depresie, decât ea însăși

Pașii vindecării

Primul pas spre vindecare vine prin conștientizarea statutului speiritual pe care îl ai înaintea lui Dumnezeu și prin iertarea și acceptarea celorlalți.

Al doilea pas spre vindecare este iertarea de sine, care este  o buna metodă de eliberare.

Al treilea pas sunt afirmațiile constructive despre sine, bazate pe realitatea prezenței lui Dumnezeu în viața ta:

Mă iubesc și mă accept așa cum sunt. – Dumnezeu mă iubește și mă acceptă așa cum sunt.
Îi iubesc și îi accept pe ceilalți așa cum sunt. – Dumnezeu îi iubește și îi acceptă așa cum sunt.
Mă detașez acum de temeri și de limitari. – Dumnezeu are soluții (chiar dacă eu nu mai am) pentru a-mi crea o viață de excepție.
Viața mea este o continuă sărbatoare. – Pentru că așa a creat-o Dumnezeu.
Dumnezeu mă sprijină în tot ceea ce fac.

Al patrulea pas este legat de recunoștința ai față de cei din jur. Educă-ți empatia, solidaritatea și compasiunea pentru că ele sunt modalitați prin care îți poți manifesta recunoștința.

Al cincilea pas este comuniunea cu Dumnezeu. Atunci când te rogi, nu Îl aduci pe Dumnezeu la nivelul tău, ci te ridici tu la nivelul Lui. Astfel maturizarea spirituală devine o realitate. Rugăciunea de mulțumire sau de recunoștință este un prim pas: Doamne-Dumnezeule, Creatorul tuturor văzutelor și nevăzutelor, în Numele Fiului Tău, Iisus Hristos îți mulțumesc că ești alături de mine pentri a mă ajuta să mă înțeleg și să mă iert și să nu mai mă las afectat de ceea ce mi s-a întâmplat în trecut. Îți mulțumesc că mă ajuți să îmi regasesc propria valoare în mărețul Tău Plan de Mântuire. Te rog continuă să-Ți verși iubirea și lumina ta asupra întregii mele ființe astfel încât sa mă bucur de mine, de cei dragi mie și de binecuvântările sădite în viața mea. Îți mulțumesc pentru credincioșia și statornicia Ta. Mulțumesc pentru că vindecarea mea deja a început. Amin

Al șaselea pas este Jurnalul celor 9 Fericiri: este o carte ce abordează fericirea din perspectiva psihologiei pozitive aplicate și a spiritualității creștine practice. Ea are la bază studiu de caz, atât propria persoană, dar și a miilor de persoane cu care am lucrat și lucrez. Dacă vrei să știi mai multe despre carte apasă butonul de mai jos

 

În căutarea Fericirii

De multe ori am trecut prin momente de cumpănă în care mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri…

„Ce sens are toată suferința mea, din jurul meu, din lume?”,

„Care a fost rostul întregii suferințe?”

„De ce încă mai am puterea să rabd?”,

„Care este rostul vieții?”

Acestea sunt o parte din întrebările care m-au frământat adesea, mai ales atunci când treceam prin situații dificile sau când nu mai găseam o motivație în ceea ce făceam. Și cred că și tu ai trecut pe aici.

„Nimic nu-i întâmplător”

„Există un rost în toate”

Acestea sunt răspunsurile cu care mă linișteam, deoarece credeam că tot ceea ce mi se întâmplă are sens. Această idee reprezintă forța motivatoare fundamentală a vieții mele. În accepțiunea mea, fericirea nu vine din satisfacerea plăcerilor și evitarea suferinței, ci din găsirea unui rost al vieții, ceea ce face suportabilă viața chiar şi în cele mai vitrege condiții.

Însă pentru a găsi acest rost, este nevoie să-ți răspunzi la o întrebare: ”Cine sunt eu?”

Nevoia de Fericire

În 26 de ani, am reușit să-mi creez un sistem de valori ce se concentrează asupra sensului existenței umane și asupra găsirii rostului și menirii personale. În cartea, Jurnalul celor 9 Fericiri, evoc experiența ieșirii din zona de confort (comoditate) și cum am reușit să mă mențin fericit prin aplicarea crezului personal.

Există un rost în toate lucrurile și situațiile, există un sens și în suferință. Din acest motiv știu că nu mi se poate lua ultima și cea mai profundă formă de libertate: aceea de a-mi alege atitudinea într-o anumită circumstanță.

Omului de astăzi îi este foame de iubire și de sens, spunea Nicolae Steinhardt în Jurnalul Fericirii. Omul postmodernist are nevoie de sens pentru a funcţiona corect, pentru a-şi găsi motivaţia să trăiască, căci şi-a pierdut din instincte şi din tradiţii şi nu mai ştie nici ce, nici cum să facă, expunându-se nefericirii și disperării. Iar fericirea oferă exact ceea ce omul secolului XXI are nevoie. Omul consumist, educat de mentalitatea corporatistă, este acum văduvit de instinctele ancestrale, al căror sens era însăși ridicarea la statutul de ființă unică și irepetabilă, precum şi de tradițiile strămoșilor, care își creau un rost prin simpla respectare și transmitere către generațiile viitoare a unui cod de reguli, de învățături și obiceiuri. O viață în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată este o viaţă fără sens autonom.

Viaţa tinde să aibă sens, de îndată ce îţi pui problema sensului ei. Sau: a reflecta asupra sensului vieții poate fi, în sine, un sens de viață… este de părere și Andrei Pleșu. Iar acest sens nu este vizibil decât în prezența fericirii.

jurnalul celor 9 fericiri

Căutarea Fericirii

Căutarea fericirii, este forța motivatoare fundamentală a omului. Eu consider că fericirea poate fi găsită prin trei căi:

1. creând, înfăptuind ceva (o operă, o lucrare, un produs etc);

2. experimentând ceva (binele, frumosul, adevărul din natură sau cultură) sau iubind;

3. prin atitudinea pe care o avem în fața unei suferințe inevitabile.

Fericirea este efectul secundar ce rezultă dintr-o dedicare a ta față de o cauză mai mare decât tine însuți sau ca urmare a dăruirii de sine către o altă persoană. Însă pentru a ajunge în acel stadiu este nevoie să conștientizezi aceasta. Această idee este întărită și de principiile psihologiei pozitive aplicate care evidențiază că o viață fericită este una cu rost, în slujba altora, cu implicare în ceva ce depășește propria plăcere și care îți pune în valoare atributele prin care te poți face util. Iar în cartea Jurnalul celor 9 Fericiri explic pe larg tot acest proces, care este simplu, în esență.

Rostul Suferinței

În cartea Jurnalul celor 9 Fericiri ating și subiectul suferinței. Suferința are sens când înveți o lecție din ea, când atitudinea pe care o adopți este una optimistă, când alegi să transformi o tragedie personală într-un triumf, o nenorocire într-o realizare omenească. Disperarea pe care o simți atunci când suferi este mai mică sau neglijabilă în perspectiva găsirii fericirii. Este și cazul atâtor oameni care sunt dărâmați de suferință și care apoi realizează că sensul suferinței lor este acela al sacrificiului. Sensul sacrificiului face suferința suportabilă, conferă liniște sufletească, chiar în cele mai vitrege condiții, transformă suferindul într-un erou.

Aici se vede rolul constructiv al fericirii. În Jurnalul Fericirii, Nicolae Steinhardt descrie faptul că a trăit o fericire paradoxală în universul mizer al totalitarismului, întunecat și limitat, bucurându-se de o spiritualitate îmbogățită ce i s-a relevat alături de semeni cu care și-a împărțit celula. Sensul dat suferinței a fost unul de regenerare și victorie spirituală, transformându-și încarcerarea într-o eliberare prin credință. Iar experiența lui Nicolae Steinhardt nu este una singulară. De aceea filosofia mea, în ce privește fericirea se bazează pe 2 elemente: psihologia pozitivă aplicată și spiritualitatea creștină practică.

În prezența fericirii, suferința primește sensul de evoluție spirituală, de victorie asupra disperării.

Găsirea fericirii şi perceperea mesajului pe care ți-l transmit experienţele prin care treci, te dezvoltă şi îți conferă o satisfacţie greu de măsurat, o direcţie clară şi convingerea că ești pe drumul corect. Ai luat deja calea bună când ai început să îți întrebări despre sens și fericire, iar cartea Jurnalul celor 9 Fericiri îți poate oferi niște răspunsuri sau ți le poate certifica pe cele pe care deja le ai.

Este ciudat, în calitate de autor, să recomand cartea Jurnalul celor 9 Fericiri, însă o fac în urma feed-back-urilor primite de la cititorii ei. Pentru ei a fost cartea potrivită la timpul potrivit, iar citirea ei le-a dat ocazia să pună într-o nouă perspectivă sensul tumultului emoțional și spiritual în care trăiesc.pareri jurnalul celor 9 fericiri mircea ivanofScurtă prezentare a cărții Jurnalul celor 9 Fericiri în format video:

Comandând cartea de pe această pagină vei susține răspândirea fericirii precum și susținerea acțiunilor Asociației Echad România.

Completează formularul și te contactăm personal pentru a finaliza comanda carții Jurnalul celor 9 Fericiri.

 

Cu drag,

Mircea Ivanof

Autor, Realizator TV, Happiness Enhancement Coach

Mircea Ivanof - în căutarea fericirii

Nefericirea

Nefericirea este o stare comună tuturor oamenilor, pe când fericirea este ceva aproape nenatural. Când cineva îmi spune că este nefericit, îl cred. Dar când cineva îmi spune că este fericit, îmi trezește suspiciune. Nefericirea este foarte ușor de demonstrat, pentru că este evidentă. Pe când fericirea poate fi doar aparentă. Personal, am întâlnit persoane care se declară a fi fericite, dar nu sunt. Este foarte dificil să-i faci pe acești oameni conștienți de faptul că sunt nefericiți, deși pozează în pozitiviști. De ce? Pentru că aceste persoane se autoamăgesc cu imaginea lor pozitivă, iar motivațiile lor sunt altele.

Oamenii care pozează în pozitiviști, în marea lor majoritate sunt persoane…toxice. De ce? Pentru că ei creează dezechilibru în viața lor, dar și în viața celor din jurul lor. Iar acest echilibru este firesc,  deoarce există o discrepanță între interiorul lor, aprențele lor și acțiunile lor.

Deși ne naștem fericiți, toată educația ce o primim – din pruncie și până la vârsta la care suntem capabili să luăm singuri decizii pentru viața noastră – este pro-nefericire. Astfel, momentele de fericire sunt periodice sau ciclice. Atunci când vrei să ieși din cercul vicios al nefericirii este recomandat să cauți soluții pentru a te putea concetra pe aspectele constructive ale vieții și nu neapărat pe cele aparent pozitive.nefericirea

Ce provoaca nefericirea?

Fiecare om are propriul scenariu, dar elementele comune sunt: lipsa păcii interioare, lipsa încrederii în sine, accentul pus pe competiție și nu pe colaborare, lipsa de iubire, sentimentul de a fi neînțeles sau neacceptat de cei din jur, greutățile materiale, lipsa provocărilor profesionale… fiecare le știe pe ale lui. Pentru a fi nefericit ai nevoie de motive, pentru a fi fericit nu ai nevoie de motive. Pentru a fi fericit ai nevoie de o formă de educație care să te facă conștient de fericire. Apoi să te ajute să o menții. Pentru a fi nefericit și a te menține astfel, n-ai nevoie de nimic.

Cum se manifesta o persoană nefericită?

O persoană nefericită, chiar dacă pozează în pozitivistă, este o persoană care se autocompătimește și nu își asumă dezechilibrul din viața sa. Dar nici dezechilibrul ce-l provoacă celorlalți. Se consideră neînțeleasă, iar persoanele aparent pozitiviste manifestă o atitudine de superioritate legată de starea privilegiată pe care o au. În realitate se mint pe sine și pe cei din jur, refuzând să accepte realitatea nefericirii lor și ajutorul, ce vine din afară, pentru a depăși această stare.

O persoană ce se declară a fi pozitivă, dar nefericită, îi respinge pe cei din jur tocmai pentru a-și confirma și întări sentimentele de nefericire pe care le trăiește. Ea se consideră o ființă evoluată, superioară spiritual celorlalți, și nu va accepta altă realitate. În ciuda faptului că acest dezechilibru o afectează și pe ea și pe cei din jur.  Ea poate aprecia anumite personalitați cu care găsește similitudini, consolându-se cu ideea că este o ființă specială, minunată etc. Din păcate sunt o mulțime de guru care încurajează această stare, prin conferițe și cărți motivaționale. Toate acțiunile lor,  au o legătură cu încurajarea egocentrismului și a ego-ul ui supraevaluat, care sunt catalizatori ai nefericirii.

Cum să te raportezi la astfel de oameni?

Există două categorii de oameni nefericiți: negativiști și pozitiviști. Oamenii negativiști sunt ușor perceput și de abordat: ei simt nevoia de a găsi soluții, dar mai mult decât atât, au nevoie să se simtă iubiți și acceptați. Ei au o atitudine negativă, care de fapt este o reacție a lipsei încrederii în sine, a lipsei iubirii șamd. Oamenii pozitiviști îi evită pe cei negativiști pentru că, nu-i așa, nimănui nu-i place să aibă în preajma sa persoane care le seamănă, mai ales în privința nefericirii. Deși pozează în pozitiviști, acest tip de oameni nefericiți, trăiesc aceleași drame ca și oamenii ngativiști, dar refuză soluțiile ce vin în întâmpinarea problemelor lor.

Oamenii fericiți nu sunt oamenii pozitivi, ci oamenii constructivi. Ei nu evită pe nimeni, pentru că ei reușesc să găsească soluții pentru orice situație cu care se confruntă. Chiar dacă mai și greșesc.

Diminuarea nefericirii nu se face prin eliminarea aparențelor – așa cum fac pozitiviștii – pentru ca acest tip de persoane va găsi o altă formă pentru a-și masca nefericirea.

Cum îți dai seama că o persoană este fericită?

Nu există o rețetă a fericirii universal valabilă, chiar dacă ingredientele sunt aceleași.  Faptul că o persoană își poate menține o frecvență de vibrație înaltă, chiar dacă nu sunt schimbari majore comparative cu ziua de ieri, este un semn că este matură spiritual, adică fericită. Faptul că o persoană este deschisă, are un tonus ridicat, manifestă recunoștință și empatie dovedește că are încredere în abilitățile sale, deci este fericită. Faptul că o persoană vede frumosul în orice situație, fiind capabilă să găsească soluții, astfel încât să facă totul mai accesibil și mai ușor de realizat, înseamnă că este o persoană constructivă. Adică fericită.

Nota Bene. Acest articol este pur informativ, însă dacă vrei să treci la următorul nivel apasă pe butonul de mai jos:


logo mircea site

Antidot pentru nefericirea personală

mircea-ivanofO viață plină de satisfacții…!? Asta își dorește orice om! Pentru asta se zbate zi de zi, pentru asta muncește, învață, se compromite sau compromite pe alții, se minte sau minte pe alții, pierde timpul sau îl recuperează, crește sau stagnează, uneori retrogradează. Satisfacția… De cele mai multe ori este confundată cu fericirea sau cu succesul și chiar cu mântuirea. Deseori este văzută ca fiind sursa fericirii, însă, în realitate este doar satisfacție. Pe moment și-atât.

Nu am fost și nu sunt un om care să-și coordoneze viața după reguli. Dimpotrivă. Am fost un rebel și un neconvențional. De aceea nu pot fi nefericit. Și asta sunt și acum. Nu m-am aliniat și nu mă aliniez filosofiilor populiste ce promovează succesul, fericirea, credința, viața, pacea, libertatea șamd. De aceea nu voi fi niciodată de partea majorității, de partea filosofiei de turmă, indiferent de confortul sau satisfacțiile oferite. Nimic din ce oferă turma este util nefericirii.

Nu cred în adevăruri personale și nici în capacitatea omului de a schimba realitatea. În schimb cred într-un Adevăr absolut, promovat de Sfânta Scriptură – fără a fi fanatic, habotnic, exclusivist sau sectar – și cred în capacitatea omului de a se adapta realității și de a-i face față… prin educație.

La 40 de ani ai mei pot spune că am o experiență de viață, dar nu pot spune despre mine că sunt un mentor, chiar dacă ideile mele au ajutat și ajută mulți oameni. Nu sunt promotorul unor idei populiste, accesibile, ci sunt promotorul acelor idei incomode, nepopulare, specifice oamenilor care se bucură de un succes real. Sunt promotorul fericirii reale ce este specifică doar acelei categorii de oameni care știu să se bucure în mod real de viață și să se dezvolte continuu.

Da, sunt fericit. În ciuda suferinței din viața mea, în ciuda neîmplinirilor, în ciuda eșecurilor pe toate planurile. Sunt fericit pentru că Dumnezeu mă pune mereu în postura de învăța câte ceva. Sunt fericit pentru că sunt pus zilnic în postura să dau o șansă fericirii. Sunt zile când Dumnezeu mă învață câte ceva despre viață, în alte zile despre dragoste și responsabilitate, azi mă învață despre pacea interioară și despre rugăciune (comunicarea cu El), ieri m-a învățat despre asumarea libertății, mâine voi învăța despre rezonanță și atracție, poimâine despre nemurire și principii, șamd.

Încercând să fiu obiectiv cu mine (chiar dacă este o misiune imposibilă) am reușit – cu ajutorul introspecției și retrospecției – să creez un antidot:

  • Nu mă grăbesc niciodată.

    Pentru mine timpul este relativ. Și ca să fiu realist, nu stăpânesc timpul. De aceea oricât de mult m-aș grăbi, tot acolo ajung, așa că… de ce să mă grăbesc? Este adevărat, oamenii nefericiți sunt deranjați de o astfel de atitudine. Dar eu sunt doar administratorul timpului meu, și din această postură nu simt nevoia să mă grăbesc. Deși, aparent, aș fi în pierdere – conform mentalității corporatiste – am realizat că atunci când am eșuat, nu a fost din cauza faptului că n-am ținut cont de timp, ci din cauza faptului că nu am fost atent. De aceea, atunci când mă grăbesc, dau o șansă foarte mare nefericirii.

  • Cuvintele sunt cuvinte, nu altceva.

    A fost o perioadă, în istoria omenirii când cuvântul dat înseamna totul. În timp s-a descoperit că omul exprimă foarte puțin prin cuvinte și foarte mult prin ne-cuvinte. Eu m-am educat să folosesc și cuvintele și ne-cuvintele. Însă atunci când uzez de cuvinte, încerc să folosesc sensul lor real, nu cel contrafăcut. Astfel încărcătura unui cuvânt are energia și valoarea care i-a fost dată atunci când a fost creat, și va fi de prisos dacă va fi folosit cu o interpretare după ureche. Pentru că vreau ca ideile mele să aibă impact, m-am educat să folosesc un cuvânt sau o expresie cu sensul pentru care a fost creat. Astfel, am pentru nefericire un antidot, folosind și idei… raționale. Și am să dau 3 exemple:

a. ortodox. Multă lume spune că înseamnă dreapta credință. Greșit! Expresia grecească doxa are ca și rădăcină expresia  dokeō = a părea. Doxa = părere personală, opinie.

b. prost. Mulți oameni interpretează această expresie într-un sens negativ, însă la origine sensul este pozitiv, deoarece în limba slavă prost=simplu.

c. dezamăgit. Expresie formată dintr-un cuvânt de bază – amăgit – și prefixul des- (de-, dez-, dis-) care reprezintă anularea, separarea. Exemple: dezbrăca, dezminți, desființa, deznoda, deschide, dezlega, dispera, dezbina, destrăma, dezrădăcina etc. Mulți oameni văd în expresia dezamăgire ceva negativ. În acest caz amăgirea ar fi ceva pozitiv? Pentru că prefixul dez- anulează amăgirea.

  • A munci nu înseamnă a face bani. 

    Banii nu se fac muncind. Și sunt utili nefericirii. Pentru că banii sunt un mijloc. Când sunt transformați în scop… sunt aducători de nefericire. Pe toate planurile.  Munca  fost creată de Dumnezeu pentru a mă disciplina și nu pentru a mă îmbogăți. Iar disciplina este utilă fericirii, pe când bogăția nu. Pentru a mă îmbogăți mi s-au oferit alte abilități. Banii se fac … gândind. Poate de aceea, ideea de carieră mi se pare ridicolă. Niciodată nu m-am zbătut să-mi fac din muncă o trambulină spre îmbogățire sau spre succes. Munca mă disciplinează, iar disciplina e o armă împtriva nefericirii.

  • Nu cred în ierarhii sociale, religioase sau de altă natură. 

    De aceea nu m-am plecat și nu m-am umilit în fața nimănui. Castele (etnice, sociale, religioase) nu au fost și sunt utile pentru a menține dezechilibrul, nefericirea. Unii oameni se educă nefericiți deoarece casta din care fac parte le supraevaluează ego-ul, iar ceilalți oameni se educă în nefericire deoarece casta din care fac parte le distruge demnitatea. Eu personal, nu recunosc nici o autoritate superioară demnității mele, decât cea a lui Dumnezeu. Oamenii sunt la fel, înaintea morții și înaintea lui Dumnezeu. De aceea nu cred în sfinți, pentru Dumnezeu spune că toți oamenii au păcătuit și sunt lipsiți de Slava Sa.

  • Nu tolerez invidia și bârfa. 

    Sunt uneltele oamenilor slabi, incapabili de a-și recunoaște valoarea conferită de Dumnezeu. Adică nefericiți. Fiecare om are abilități care îl fac unic și care îi sunt utile fericirii și fiecare om alege să-și trăiască viața pe care și-o dorește.  Fiecare om are parte doar de binecuvântările ce și le atrage. De aceea oamenii care nu au parte de binecuvântări (din cauza mândriei și a indolenței) sunt invidioși pe cei binecuvântați, ei fiind incapabili să administreze ceea ce le oferă Dumnezeu. Un om demn nu simte nevoia să fie invidios, pentru că a acceptat oferta lui Dumnezeu, fiind model de om fericit.

  • Imaginea seduce și atât. 

    Fiecare om admiră frumusețea evidentă, însă frumusețea nu este legată de imagine, ci de esență. Spre exemplu un peisaj care îți taie răsuflarea o face acum și o face și peste 100 de ani. Pentru că în spatele acelei imagini se află frumusețea capacității de creație a lui Dumnezeu. Imaginea în sine nu spune prea mult, te seduce pe moment, însă trăirile generate de splendoarea ei dovedesc faptul că frumusețea înseamnă mai mult decât existența unei imagini. De aceea o imagine este utilă nefericirii, pe când frumusețea acelei imagini contribuie la menținerea fericirii.

  •  Mă bucur de viață. 

    Nu sunt un adept al distracției, dar consider că balcanicii știu să se simtă bine aproape în orice condiții. Oricât aș fi elevat, mă simt extraordinar de bine într-un local cu mici, bere și muzică lăutărească. Asta nu înseamnă că sunt consumator de frivol și nu sunt nici adeptul hedonismului, însă trăiesc în mijlocul unei lumi extrem de stresate, nefericite, incapabile să-și găsească echilibrul. Ca să spun că nu sunt influențat, ar însemna să fiu ipocrit. De aceea, anumite momente de refulare sunt o binecuvântare. Atât timp cât nu devin dependent de un stil de viață bazat pe distracție, am foarte multe posibilități să dau o șansă fericirii. Cu alte cuvinte, mă simt bine și-n salonul franțuzesc și-n căruța cu țigani.

  • Sunt adept al noului. 

    În ciuda faptului că sunt un nostalgic, un iubitor al tradițiilor și al ancestralului, sunt destul de bine ancorat în cele 3 secunde ale prezentului. Nu cred într-un viitor optimist care să apară de la sine, însă cred în construirea lui. De aceea orice metodă nouă care să-mi ușureze acțiunile este întotdeauna binevenită. Oportunitățile sunt metoda prin care Dumnezeu vrea să rămână anonim. Iar oportunitățile sunt modalitatea prin care Dumnezeu îmi arată că-Și dorește menținerea fericirii mele la cote superioare.

  • Nu cred în oamenii buni.

    Nu există oameni buni, există oameni aparent buni. A fi un om bun în adevăratul sens al cuvântului nu înseamnă să fii blând și acefal. Înseamnă să fii blând, înțelept, cinstit cu tine, încrezător, pozitiv, educat, elevat, cu motivații curate, demn, principial, curajos, integru, cu o imagine de sine excelentă etc. Asta ar însemna să fii înger. Deci nu există oameni ce posedă suma tuturor calităților. Însă toate aceste calități dezvoltate mai mult sau mai puțin ajută la menținerea fericirii.

  • Disprețuiesc divertismentul. 

    Viața fericită este viața simplă. Însă cultura urbană, din cauza timpului liber din belșug, oferă omului modern o serie de modalități prin care îi dă senzația de plinătate numai atunci când are cât mai multe modalități de a uita de sine. Aceste metode de a uita de sine și de a separa omul de realitatea obiectivă sunt utile nefericirii.

  • Nu sunt la modă.

    Mi-am creat un stil propriu în orice. E adevărat, mai este nevoie de unele ajustări, dar nu sunt dependent de trend-uri. Îl prefer pe Bach. Întotdeauna. Și Kamelot. Arta, cultura, muzica ajută la menținerea fericirii, atât timp cât mesajul lor este constructiv și pozitiv.

  • Nu există oameni bătrâni. 

    Din cauza păcatului omului este supus unui proces de degradare. Fizic. Spiritul rămâne tânăr, atunci când este educat să se mențină tânăr. Menținerea fericirii permite spiritului să se dezvolte, menținând fizicul la cote superioare, în ciuda degradării evidente.

  • Never, never, give up! 

    Nu am cedat niciodată, chiar dacă drumul meu este pe buza prăpastiei. Știu că Dumnezeu este cu mine în orice condiții. De aceea mă lupt, mă zbat, până la ultima răsuflare. Nu am încetat niciodată să visez. Așa mi-am menținut entuziasmul activ și nu am fost doborât de eșecuri. Toate succesele mele le-am obținut doar prin luptă. Caracterul meu este de fapt soarta mea! M-am născut fericit, iar menținerea fericirii este motivația ce mă ajută să cresc continuu.

 

 

Nota Bene. Întotdeuna există soluții. Una din ele o vei găsi 

 

logo mircea site

 

 

Momentul când vreau ca fericirea să nu mai fie ceva abstract

Am avut o discuție, cu câteva persoane, legată de fericirea promovată de activitățile mele. Despre cărțile pe care le-am scris și le scriu. Despre evenimentele pe care le organizez. Despre activitățile și proiectele în care mă implic, seminariile, conferințele și atelierele pe care le susțin… La un moment dat apar întrebările, firești de altfel:

  • Mircea, de ce faci toate astea?
  • Care este scopul lor?
  • Care sunt avantajele tale?

Răspunsul a fost și este extrem de simplu: pentru fericirea mea și a celorlalți. Însă acest răspuns nu i-a mulțumit, considerându-l prea generic. Menționez faptul că aceste persoane fac parte dintr-un grup elitist, considerându-se ființe evoluate spiritual. Ele mi-au reproșat că depun eforturi prea mari pentru a conștientiza oamenii în ce privește permanentizarea fericirii.

Cu toată fericirea mea, m-am înfuriat și mi-am pus 2 întrebări, într-un mod, oarecum, violent.

  • la ce bun toată această evoluție spirituală?
  • dacă nu-ți pasă ca oamenii din jurul tău să fie constructivi și fericiți, cum poți spune despre tine că ești evoluat spiritual?

Mai ales că fără empatie, solidaritate, compasiune și recunoștință nu poate fi vorba de evoluție spirituală sau de fericire.

Oamenii, indiferent de nivelul de evoluție în care se află, își personalizează fiecare situație, oricât de universală şi implacabilă ar fi, de parcă doar ei ar avea soluții sau doar lor le-ar fi frică. Ce m-a înfuriat, la această discuție, este detașarea cu care își trăiesc viața așa-zisele persoane pozitive și evoluate spiritual. Şi nu, n-am chef de ipoteze: că oamenii au fericirea în ei și eu nu-i pot ajuta,  că nu este treaba mea să conving oamenii că fericirea le este accesibilă, că evoluția fiecăruia nu depinde de mine, că menirea mea nu este să ofer soluții, ci doar să-i conștientizez pe oameni de existența lor… astea sunt nişte chestiuni secundare.

Nefericirea cea de toate zilele

Totul pornește de la cum se raportează oamenii la viaţă, cu tot ce cuprinde ea: de la priorităţile pe care și le setează total aiurea, de la tâmpenia din capul lor care îi face să creadă că viața ține la nesfârșit și că, la un moment dat, se vor dedica acelor lucruri pe care nu le-au făcut până acum și lista poate continua…. Inepţii, baliverne, imaturităţi, autoamăgiri grosolane !!! Se trezesc bezmetici, pleacă la serviciu ca să câştige bani, faimă, capital de imagine, posibilitatea de a pune poze pe Facebook din vacanțele pe unde se duc,  invidia celor mai tâmpiți ca ei, o maşină şmecheră, un card de credit, pe care îl au doar unii, șamd.momentul-cand-vreau-ca-fericirea-sa-nu-mai-fie-ceva-abstract

Își nenorocesc timpul liber prin cluburi sau pe la întâlniri așa-zis exclusiviste (ateliere de dezvoltare personală, tabere de spiritualitate, cursuri de NLP, coaching, theta healing, bars șamd) într-o obsesie permanentă de se menține într-un echilibru instabil, de toată jena. Se recompensează faţă de propria conștiință sau față de propria demnitate cu câte o acțiune socială sau își mai smulg un pic de timp de la birou, într-o după-amiază şi se duc într-un parc ca să nu uite că sunt încă oameni. Își maschează oboseala cauzată de lipsa maturității spirituale, a fericirii și a echilibrului, pozând în semizei, în optimiști și în super-pozitiviști. Zâmbesc frumos şi tâmp către cei din jur, într-o încercare penibilă de a convinge și de a se convinge de faptul că armonia poate fi păstrată prin eterne falsuri: de identitate, de spirit, de principii. Se bucură ca proștii de orice atenție din partea vreunui guru, acceptând prin această atenție să rămână sclavii unor convingeri limitative şi al dependenţei mentale de un om considerat a fi evoluat. Butonează ca nebunii smart phone-urile şi caută ceea ce nu vor găsi niciodată, în virtualul ăsta inert care le promite abundență de minuni, prosperitate şi prietenii worldwide. Își împroașcă încrederea în sine cu reproșuri pentru orice eşec stupid, își schilodesc respectul faţă de propria persoană, ori de câte ori alţii îi coboară şi, în același timp, ignoră acele clipe minunate din viaţa lor, cu o detașare crasă, avizi de atingerea unui nou target.

Şi în timpul ăsta, în bietul lor trup şi în haotica lor minte, în fragila lor inimă se adună din ce în ce mai multe mizerii și inutilități, precum sacii menajeri neridicați din pubelele de gunoi. Sunt mahmuri, obosiţi, stresaţi, presaţi, telecomandaţi, motivați, dar neinspirați, evoluați, dar netransformați, spirituali, dar neînțelepți, pozitivi, dar neconsteuctivi. Şi îi judecă de mama focului pe cei care s-au mutat la țară să trăiască mai aproape de natură, lăsând apartamentele toxice din buricul târgului în soarta altor inconştienţi; îi judecă pe cei care au demisionat dintr-un post de management şi s-au apucat de pictat sau pe cei care care nu câştigă nici salariul minim pe economie, dar îi ajută pe ceilalți să îşi trăiască viaţa împăcaţi. Judecă pentru că văd în ceilalți ceva ce ei fie n-au cunoscut niciodată, fie s-au pierdut pe drum: trăirea pentru un rost și o menire, pentru ceea ce nu este trecător, meschin sau crud. Judecă, pentru ceea ce îi face pe ceilalți oameni fericiţi şi le aduce împăcarea cu sine și cu Dumnezeu, urmat apoi de supraevaluatul succes, căci nimeni nu poate concura cu un om care face din pasiunea pentru viață, o meserie. Intuiesc, în oamenii pe care îi judecă, acea sclipire spirituală care se manifestă printr-o seninătate neînţeleasă, mai ceva ca un mister ezoteric sau ca o sfântă taină, dar nu fac nimic pentru a ajunge și ei acolo. De ce? Pentru că ei se consideră evoluați, detașați, neimplicați, autosuficienți.

De ce pozivismul este toxic?

Însă, în realitate, fac de toate, se agită, dansează după cum le cântă alţii, vor să adune mai mult, mai mult, calcă pe cadavre să ajungă unde cred că o să se simtă ca niște zei, cu respirația întretăiată și mușchii agonizând, încercând să impresioneze… Toate acestea pentru ce? Pentru ca într-o zi să nu mai fie? Sau să fie o legumă într-un azil? Sau poate un muribund care nu se dă dus, povară pentru copii şi alte rude din dotare?Asta, dacă mai apucă … Dacă nu mor stupid, lăsând viaţa să îi învingă la cel mai abil joc la care se pricepe şi în care i-a atras pe nesimţite: iluzia că și-au descoperit sensul. Undeva într-un colţ al minţii lor, ei ştiu că n-au aflat acel sens, aşa că se mint că evoluează, că joacă un personaj, dar într-o zi se decide să fie scoși din scenă. N-au drept la replică, pentru că sunt deja morți…

Din această categorie de oameni făceau parte și partenerii mei de discuție care gesticulau, veneau cu argumente încercând să mă dea pe spate sau să mă pună în cap, cum că ceea ce eu aș face este inutil…. iar oamenii, din jurul meu, care caută soluții disperate pentru a ieși din cercul vicios al nefericirii, al fricilor, al convingerilor limitative și al pozitivismului neconstrunctiv, văd, în aceste inutile acțiuni ale mele, șansa pe care Dumnezeu pentru a-și da restart la viață.

Acești evoluați detașați, aroganți și pozitiviști investesc în egocentrismul lor, dar nu și în dezvoltarea lor, de aceea, n-au timp nici să vadă, nici să simtă vreo transformare, oricât de mică, dar reală, în ființa lor…  în marea farsă pe care ei și-o numesc viaţă. Ei sunt niște ființe toxice, în ciuda pozitivismului pe care îl afișează și a zâmbetului tâmp și ipocrit ce și-l pozează pe față.

Și totuși există speranță!

De apoape 27 de ani studiez fenomenul dezvoltării persoanle și de aproapele 27 de ani caut și găsesc soluții pentru situațiile și persoanele toxice cu care mă confrunt. Pot spune că am ajuns la acel nivel în care pot  să mă bucur de lucrurile simple şi frumoase … Uneori îmi iese, alteori, pentru că mai obosesc și eu, las toate  așa-zisele încercări ale vieţii să mă doboare, aşa-zisele lecţii spirituale să mă facă să mă simt un vierme, renunț la toate investițiile făcute într-un anumit proiect, pentru că am obosit și m-am săturat să aud scuze (ex: seria de evenimente #SeriFericite din București). Am învățat să învăţ şi să reînvăț să îmi crească aripi, să mă trezesc, să îmi regăsesc voia bună şi apoi să trăiesc: un miros de mosc cu nunațe lemnoase și citrice, un cub de gheaţă într-un pahar de Coke, o căpşună culeasă din grădina bunicii, o ciorbă de burtă cu prietenii după o noapte de rock, un ceai pe Lipscani cu un fundal de jazz, un zâmbet de recunoştinţă din partea unui om care a citit cartea Jurnalul celor 9 Fericiri, un grătar cu rudele, o lacrimă de recunoștință strigată de cineva, la o conferință unde vorbesc despre fericirea permanentă practică, o baie în pielea goală la miezul nopţii în mare, o vizită doar la mine în suflet, la mormântul tatălui meu sau al bunicilor, o Seară Fericită plină de filosofări copilăreşti cu oameni dragi…

Nu contează ce fac, atâta timp cât priorităţile mele sunt dedicate, înainte de orice, sănătăţii mele: emoţionale, mentale, sociale, spirituale și fizice. Atâta timp cât trăiesc azi atât de frumos încât să apuc senin şi ziua de mâine.

Fă-ţi o listă, pune în ea tot ceea ce te îmbolnăveşte, te intoxică și te amărăşte în viaţa de zi cu zi. Trece lângă fiecare factor toxic o poţiune de vindecare şi apoi dă-i bice: memorează ce ai de făcut şi apucă-te să schimbi ce te omoară, fie că este o iubire chinuitoare, un job nemotivant, prieteni doar cu numele sau atitudinea ta faţă de viaţă pur şi simplu. Nu te întinde în pat riscând să nu te mai trezeşti. S-ar putea să ajungi la Dumnezeu şi când îţi va proiecta filmul vieţii tale să mai mori o dată, doar de ciudă că nu ai vrut să trăiești frumos. Menține-te Fericit!

 

Constructivismul sau up-gradarea gândirii pozitive

Fericirea, în limbajul cotidian, s-ar traduce printr-o viață frumoasă și echilibrată. Acest echilibru holisitic (pentru că fericirea este, în esență, echilibru) te ajută să faci față mai ușor stresului, să fii optimist, să-ți crești bunăstarea și să fii sănătos. Însă, pentru a cultiva acest echilibru ai nevoie de o gândire constructivă. Când vrei să vezi lumea în culori pastelate, este necesar să înveți a gândi constructiv, mai ales că în lume, cel puțin în zonele urbane, stresul este mai puternic decât orice altă încercare la care ești supus. Astfel, oamenii toxici nu sunt oamenii negativi, ci oamenii pozitivi care nu reușesc să-și ajusteze gândurile și emoțiile pentru a le fi bine și fac exact opusul: cad pradă stresului, deși ei pozează în oameni oameni fericiți. Din pacate, un astfel de comportament  aduce numai neajunsuri, în sensul că afectează psihicul și scade calitatea vieții. Cei care realizează acest pericol, se ancorează mai concret în realitate, și din pozitivi devin constructivi.

Gândirea constructivă este un beneficiu pe care ți-l ofera încrederea în sine

Daca faci parte din categoria persoanelor care obișnuiesc sa aibă, mai degrabă, o gândire pozitivă – dar neconstructivă față de viață, este necesar să-ți reconsideri atitudinea. Aceasta este singura cale spre o viață fericită (echilibrată) și sănatoasă. Cum faci asta? O cale este încrederea în sine. Prin autocunoaștere, vei putea să elimini  gândurile neconstructive și să găsești, în tine, soluții pentru stresul din viața de zi cu zi, ajungând în cele din urmă să-ți transformi gândirea pozitivă în gândire constructivă. Nu este însă ușor și este nevoie de perseverență.

Pentru a fi o persoană ce gândește constructiv îți recomand, în calitate de happiness enhancement coach, să-ți faci timp pentru a sta cu tine, cu gândurile tale, în așa fel încât să-ți pui întrebări și să găsești răspunsuri cu privire la viață, Dumnezeu, oameni, tu însuți, fericire, iubire, pace interioară, echilibru, demnitate etc. Poți avea, astfel, un dialog intim cu Dumnezeu. Unii ar numi acest dialog… rugăciune.

gandirea-constructiva

Dialogul cu tine te poate ajuta să gândești constructiv. Ai curaj si testează-l!

1. Pe parcursul unei zile, încearcă sa-ți consumi timpul gândindu-te la ceea ce poți realiza. Atunci când te confrunți cu o persoană sau o situație toxică, nu pune imediat placa pozitivismului, încercând să te detașezi și să fugi, sub pretextul că vrei să te menții echilibrat. Conștientizează situația, analizează gândurile și emoțiile ce apar, dar nu te lăsa atras în mrejele acestui joc, așa zis pozitiv. Vei fi uimit să descoperi cât de ușor te poți eschiva din a-ți trăi viața, folosindu-te de scutul pozitivismului, pentru a te apăra de energii așa-zis negative. Acestă atitudine nu este una pozitivă, ci una una toxică, pentru că tu nu vii cu soluțiile omului curajos, ci cu cele ale omului laș. Scuzele ce se învârt în jurul lipsei de timp sunt cele mai frecvent folosite.

 2. Examinează-ți gândurile pozitive și încearcă să le transformi în gânduri construcitve. Cand te trezești pus în situația de a căuta scuze pozitive sau de a te eschiva, sub pretextul detașării pozitive, de la anumite responsabilități (personale, sociale și/sau spirituale)… oprește-te, pentru a putea rupe tiparul neconstructiv pe care ți l-ai creat. Imediat vei găsi soluții benefice, în adevăratul sens al cuvântului.

3. Fii blând cu tine și nu te pedepsi sau judeca pentru modul în care gandești (neconstructiv sau toxic), ci dimpotriva, poți să te amuzi de faptul că mintea ta este setată să găsească soluții care să te mențină într-o stare comodă, indolentă, ce nu-ți permite să te autoexplorezi. Folosește-te de dialogul cu tine însuți ca o formă de inițiere în tainele gândirii constructive. Dumnezeu va fi mentorul tău.

Pe lângă dialogul cu tine însuți,  care are rolul de a transforma o gândire toxică într-o gândire constructivă, îți recomand și dialogul cu Dumnezeu. În timpul celui dialog poți fi inspirat și poți descoperi elemente ale existenței care au fost ascunse până îl acel moment.logo mircea site

Convingerile limitative și Fericirea

Convingerile limitative sunt acele tipare mentale pe care le-ai învățat din copilărie și care te sabotează de fiecare dată când dorești o schimbare utilă a vieții tale. Convingerile, în general, îți sunt utile, însă convingerile limitative îți limitează capacitatea de a crea circumstanțele pe care ți le dorești cu adevărat.

Este posibil ca ceea ce îți dorești să nu se suprapună cu ceea ce crezi că ai merita. De aceea, este foarte important să fii atent la ceea ce gândești, pentru a elimina acele convingerile care atrag în viața ta experiențe pe care nu ți le dorești.

 Ceea ce gândește omul în inima lui, aceea este el (Proverbele lui Solomon XXIII:7 ). Nenumăratele tale gânduri alcătuiesc istoria nescrisă a unei zile, iar aceste gânduri au o mare influență în formarea ta ca ființă. Este important modul în care îți educi gândurile, deoarece un singur gând negativ exercită o influență limitativă asupra minții, împiedicându-te în a-ți menține fericirea activă. Prin cultivarea gândurilor pozitive și constructive, tu devii mai fericit. Dezvoltarea personală și creșterea spirituală sunt accelerate, iar puterea de a face binele este mărită.

Un gând bun pregătește calea pentru un alt gând bun.Vechea zicală suntem ceea ce gândim nu face altceva decât să confirme faptul că viața ta depinde foarte mult de gândurile pe care le generezi și pe care le exprimi. Exprimarea gândurilor duce la folosirea limbajului, care poate fi verbal sau non-verbal. Din acest motiv este foarte important ce anume exprimi, pentru că felul în care exprimi poate influența echilibrul tău personal, dar și echilibrul universal.

Cultivarea gândurilor pozitive și constructive, care duc, într-un final, la menținerea fericirii, se poate face și cu ajutorul afirmațiilor constructive. Afirmațiile constructive te ajută să-ți reconfigurezi tiparele de gândire, adică convingerile. Ele te ajută să-ți educi convingerile limitative. Nimeni, în afară de tine, nu poate să-ți controleze gândurile. Succesul sau eșecul în ce privește atingerea celui mai înalt standard al dezvoltării tale, depinde în mare măsură de maniera în care sunt disciplinate gândurile. Iar afirmațiile constructive sunt o modalitate eficientă de a te educa. Gândurile constructive au drept rezultat afirmații constructive; iar acțiunile tale vor avea caracter pozitiv și constructiv. Interesant este faptul că acest proces funcționează în ambele direcții. Atunci când acțiunile tale sunt pozitive și constructive, ele sunt însoțite și de afirmații constructive, iar acest tandem generează gânduri constructive. Afirmațiile și acțiunile constructive chiar restructurează dinamica creierului, având efecte benefice asupra vieții tale.convingeri

Pentru a fi eficiente, este necesar să construiești afirmațiile astfel:

  • Raportează totul la persoana ta. Dar nu într-un mod egocentrist. Iisus a spus așa: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți. Indiferent ce crezi, El a dat un raport de care este necesar să ții cont: tu însuți! Analizând situațiile prin prisma nevoilor tale, vei acționa și vei emite acele gânduri care te vor ajuta să progresezi. Subconștientul preia orice frază și o interpretează ca pe o comandă – o directivă pentru a o face să se împlinească. Așa se naște fericirea!
  • Raportează totul la prezent. Atât trecutul, cât și viitorul nu-ți sunt de folos decât într-o mică măsură. De aceea, raportarea la prezent are nevoie de acea abilitate care este unul dintre cei mai puternici catalizatori ai fericirii: credința! Încrederea potențează fericirea, iar fericirea potențează încrederea. Imaginează-ți ceea ce îți dorești de parcă ai avea deja acel lucru, de parcă s-ar fi îndeplinit deja. Asta înseamnă să crezi!
  • Raportează totul la afirmații, nu la negații. Concentrează-te pe ceea ce vrei, nu pe ceea ce nu vrei. Subconștientul nu aude expresia nu. Aceasta înseamnă că declarația „nu fuma” se aude ca „fumează.” Mintea gândește în imagini, iar cuvintele „nu trânti ușa” evocă imaginea unei uși trântite. Propoziția „Eu nu mai sunt speriat de necunoscut” evocă o imagine a fricii de necunoscut, în timp ce propoziția „Mă entuziasmează emoția necunoscutului” evocă o imagine pozitivă.
  • Raportează totul la concret și fii specific. Această abordare este legată în mod special de actul rugăciunii. Oamenii tind să-i ceară lui Dumnezeu lucruri alambicate, citesc rugăciuni lungi, invocând sfinți și alte entități și pierd din vedere nevoile concrete. Gândește-te  la nevoia ta ca la un spot publicitar de câteva secunde.  Acționează ca și cum fiecare cuvânt ar costa foarte mult. Este necesar ca exprimarea nevoii să fie suficient de scurtă și memorabilă pentru a fi reținută ușor, de către tine. Dumnezeu îți cunoaște nevoia mai bine decât ți-o cunoști tu.
  • Raportează-te la tot cu ajutorul unui verb de întărire. Ex: Sunt curajos. Greșit: Eu sunt convins că sunt curajos
  • Raportează-te la tot, folosind emoțiile. Ești o ființă exclusiv afectivă, oricât te-ai amăgi că nu este așa. Atunci când îți dorești ceva fă apel la starea emoțională pe care ai avea-o dacă ai fi atins deja obiectivul. Folosește-te de cuvinte care exprimă emoții pozitive: bucurie, curaj, putere, veselie, fericire, demnitate, entuziasm, empatie, solidaritate, compasiune, încredere etc.

Așa se menține Fericirea!